Scriu. Scriu căci nu te-am mai zgâriat de mult cu unghia-n formă de peniță pe spatele tău gol.Tac. Tac căci am vorbit destul de ultima oară când m-ai ascultat fluturându-ți genele și zâmbind sincer.

Aș putea să-ți spun că mi-e dor de tine,
dar tot n-am de cine, tot n-am de cine
să-mi rezăm existența în minciuna ei
sau-mi păcălesc moartea: ”mă vrei?”

Am tupeul crâncen să vreau să contez,să visez când c-o pensulă te pictez
dintr-o falsă inexistența concretă,
mi-e insă teamă să rămâi incompletă.

Nu fac nimic. Exist?