Pierdută prin peroane pietonale, privind pioni și prinți părăsind vagoane, soarbe aburul cafelei de dimineață în drum spre facultate.
Viața e un joc, își tot șoptește în sinea ei, șina ei o duce departe, pariază tot pe o singură carte. care, câștigătoare sau nu, poate, să o aducă la un pas mai aproape de vis.
Își trage eșarfa albastră peste fața-i roz-alb, acoperindu-și firav, vrând, nevrând, păru’-i roșu, suav, și urcă în vagon.
Soarbe și ultima gură de cafea, cu atâta poftă, parcă și-ar săruta sufletul pereche pierdut de-o viață.
Coborî din tren la universitate, cu tot cu universul meu ce il concepusem în părul ei.