Nu-s cel mai în stare să-ți spun eu ție ce este viața… viața e o simplă alegere. Se stinge lumina și…

Cutremur cu totul căci cu tine-n piept și-n gânduri obișnuiam să tremur, morfină – obișnuiam să murmur. Corp coșciug de cadavre simțeam în mine, morți obsedați cu gândul la tine.

Cutremur cu mine cu totul căci cu ziua de mâine-n piept tremur de fericirea promisă, ca un copil prea-fericit c-o jucărie nou-găsită. Buze uscate, ochi-n zorii noii zile de mâine, ușor zâmbet sincer de fericire. Copilă, râzând, desenează pe cerul albastru cu nori de cuvinte, care scuipă ploi, care varsă înainte și-napoi zâmbete ude pe noi.

Joc de doi într-o joi, cu parfum de parc, parcă… Peniță orientată ostil spre foaia pe care încă nu e chipul tău pictat sau cântat în cuvinte, cvinte sau octave, ba convexe, ba concave.

”Sicriu… pardon! Și scriu.”

Vere, vară, dormi ? Tu, avară, vara are gust din nou ! De la alergat printre oameni ca prin Sahara – mă plimb ca prin Saṃsāra.