Realizez această postare printr-un citat, și o poezie-mi ce mă definește ca om.

Ocol de rouă moartă și femei goale… Atât de goale încât
îmi întorceau ecoul când le vorbeam despre dragoste.
Ce-i dragostea, când transparența ta înșeală?

Octavian Gheorghe

Călin Andru – Un Altul

Ce face un om să fie om?
„Faptul că gândește”, spuse ea, zâmbind, cu o alură atotștiutoare.
„Ce să gândești mai mult la ce negreșit ai gândit odată greșit? Vreau, nu vreau sunt om fiindcă gândesc la tot ce…”
Ce-am cerut odată și nu mi-a dat nimeni,
Ce-ai tăiat bucăți din carnea-mi,
Ce-am bucurat degeaba,
Ce-am scris, fără să citească nimeni
Ce-am cântat, lipsit de rime… Asta sunt.

Ce-ai cerut odată și nu ți-a dat nimeni,
Ce-am tăiat bucăți din carnea-ți,
Ce-ai bucurat degeaba,
Ce ți-am scris, fără să citească nimeni,
Ce ți-am cântat, lipsit de rime… Asta ești.

Gândul…
Gândul golesc, prin mintea-mi tot te fugăresc
Gândesc acum, cu pași mari, grăbesc și greșesc
Îți zâmbesc acum prin fum de moarte ce
Umple camera plină de vieți ce stau s-alunece,
Îți zâmbește astăzi, Andru, draga mea, mereu
Un Altul, gata să plece uitând mereu mai greu.
Astăzi îmi sunt parcă aripile mult mai înalte.
În alte lumi închise-n paradise, cântate sau scrise.

Așa se definește un Altul.
Mereu urâtul sau iubitul…
Tău.

Și ce faci acum?

Mai lovești scrisul meu?
Mai vezi frica mea?
Mai doare plânsul meu?
Mai crezi râsul meu?
Mai găsești omul meu?
Mai zărești viața mea?
Mai auzi vocea mea?
Mai iubești lumea mea?
Mai meriți dragostea mea?