În primul rând, ne întâlnim sub un decor nou, o temă schimbată, intimă, psihologică, Rorschach-istă, introspecționistă (și cred că tocmai am inventat două cuvinte) cu arme, fețe, dame, pete și păsări.

Am destui ani și-am trăit mulți ani acolo, sub patimi grele. Îmi plăcea cum aievea mă mințeam despre cum o anume ”ea” mă iubește și tot eu o voi greși și-o voi alunga cu greșelile din trup și din minte, dar iată că nu-i așa. Așa că alung lungi suspine după ele și după o anumită ea. Nu mai scuip cerneală atât de ușor și laconic pe foi. Realizez și eu la rândul meu că damele acum nu vor iluzii și suspine, poezii și regrete. Ele vor acum doar bași la maxim și-n cel mai rău caz bani de taxi, vor fantasme și să uite de inimi frânte.

Renunț acum, lume, însă cu rațiune, la toate astea. Mă simțeam prea obosit pentru joc pentru că nu-l jucam. Vulpoiul ce nu se poate apleca până la struguri, spune că sunt prea acri. Nu voi fi însă delăsător, nu voi face greșelile pe care mulți alții le-au făcut înaintea mea. Nu voi păta pe nimeni, așa cum altele m-au pătat pe mine. Așa cum am spus cuiva demult… jocul trebuie jucat până la capăt, iar pentru mine, jocul abia acum începe.