Am spus că dame nu mai plâng și pe bună dreptate – citesc din ce în ce mai mult, cuvintele fiind animate de înțelesuri și semnificări. Mereu îmi pun probleme precum un matematician în studiu – doar eu vreau să fac în viața-mi ajustări? Numai eu caut acea tastă ce dă restart la viață? Alteori mă tot gândesc că ăsta-i încă preludiul unei vieți pline, și iar îmi arunc minciuni în față că va fi mai bine în curând. Și-asta o fac în subconștient.

Mie? Mie ușor-ușor nu mai îmi pasă. Mă vezi acum, bruneto? Un alt el e produsul tău. În alți ani poate m-aruncam în tău, îns-acum… acum îmi văd de clipele-mi frumoase, de pomii mei, de penițele mele și damele care-mi plâng tot ce plâng sub vene. Și, știi prea bine, îți regret ș-acum pasul plecat spre plecarea-ți păcătoasă, dar de te-ai întoarce, ar fi prea târziu.

Nu spune că sunt rău, căci pot fi și rău. Nu spune că sunt rău, căci am tot dreptul. Nu spune că nu-mi pasă… nu încă. Vreau doar să mă lași în lăsarea-ți. Chiar nu poți vedea că mă împingi spre sfârșit de coală și de lume-mi-n cafelele-mi fierbinți și țigările-mi reci? Lasă-mă-n a ta delăsare.

În momente ce-aud mai multe vorbe despre relații juvenile și despre voi, copile, cu atât îmi schimb părerea atât de bine formată asupra psihicului uman, și din păcate nu în bine. Niciodată în bine. Un prieten de-mi beau berile cu el în fiece seară-mi spune:

Toate fetițele astea, care nu știu ce vor și se bagă cu idioți, se trezesc, în cel mai bun caz, după 25 de ani de viață, c-au avut câțiva iubiți care le meritau, și le-au dat cu piciorul.

Acum, crezi că pot trezi ochii unei fete spunându-i asta(excepții sunt)? Mă amuză că atunci când prindeți câte o problemă ”existențială” cu răspunsuri simple, vă complicați. Iar la o întrebare simplă, dar cu răspuns complex, dați un răspuns simplu. Simple questions always have complicated answers.

Cam atât pentru astăzi. Îmi cer scuze pentru întârzierile aferente, din motive personale.

O zi bună – sper, revigorantă. Reverențele mele!