E aiurea să vrei să scrii ceva, doar de dragul de a o face, de asta n-am s-o fac niciodată. E bine să scrii atunci când vrei doar să-ți exteriorizezi învelișul pachetului ăla de biscuiți ce-ți bate-n piept, sub coaste. Zilele recente (lăsând la o parte rezultatele bacalaureatului, nu vreau să fie o postare clișeică despre rezultate) m-au învățat și îndrumat. Am realizat că o căutare niciodată nu-și are rostul, dacă ceva îți este menit, va veni, dacă va veni, ai grijă de realitatea respectivă. Am crezut că am întâlnit-o pe ea, fata perfectă pentru mine: inteligentă, frumoasă, gusturi muzicale comune, etc. dar… nu știu ce caut acum. Și sincer, nu știu dacă mai caut ceva. Tot ce vreau e liniște sufletească – ceea ce urez tuturor, muzică bună și fericire. Dragostea – dacă ai găsit-o, ai grijă de ea, dacă nu ai găsit-o, nu o căuta. Dragostea nu se caută, dragostea pur și simplu, doar se găsește.

Multe împliniri și succes vă doresc tuturor până data viitoare.

Gata, trag cortina, spectacolul s-a sfârșit. Nu suntem clauni, pentru cât ați plătit e destul. V-am prezentat peștișorul japonez din acvariu meditând la soarta avioanelor de tip supersonic. V-am adus pe scenă capra, fonograful, broasca blajină și… inimile noastre. Am făcut între piese și câteva salturi mortale, dar nu le-ați văzut. Vă rugăm acum… continuați. În lume e o veselie mare și plouă, plouă mereu. Casa noastră e doar un turn subțire de hârtie. Continuați! Data viitoare când ne vedem, vă vom prezenta și câteva mostre de coarne de diavol.

Tuturora… salut!

Florian Pittiș