Duncan Hills Coffee

Am nevoie de o cafea tare. O cafea care să-mi scoată ochii din cap de tare ce e. Ca în desenele animate. Ceasornicul bate spre unsprezece destul de rapid, am de citit într-o noapte cât n-am făcut-o într-un an. Dar, am să trec și peste asta. Asta-i minoră și nu o las să mi-o tragă.

Poate câțiva vă întrebați de drama-mi personală… s-a încheiat. Eu sunt eu acum, ea e ea, și totuși eu sunt ca el, și ea ca mine, și noi ca ei. Și totuși eu sunt eu. Ciudat, poate-ai să-nțelegi, cititorule.
Mi-am exorcizat demonul care încă-mi bătea sub coaste. Am văzut-o-ntr-o zi. Era dimineață. Am salutat-o, mi-am aprins mie o țigară, i-am aprins ei o țigară, și-am poftit-o să stea jos. Ea m-a refuzat spunând că nu poate, ca de obicei… săruta țigara. Așa c-am stat în picioare și-am vorbit, după ce s-au uscat buzele țigării, s-a așezat. Și m-am așezat și eu. Și-am discutat despre minciuni și adevăruri. Despre noi și ei. Despre viață, tinerețe și bătrânețe.
Apoi, am văzut-o că îi era frică. Mi-a cerut s-o strâng în brațe. Așa că am strâns-o, ca ultima oară. Apoi, ne-am dat mâinile, ne-am sărutat obrajii și ne-am luat la revedere, așa cum trebui din`nceputele.
Dar, probabil, chiar și după o viață de om, vom trece p-acolo și vom exclama neputincios: ”aici e unde… aici e unde… aici e.”

Edit, pentru Gălățeni: Duminică seară dacă vă plictisiți, am onoarea să vă invit la un concert semnat Descântec, din Iași. Am avut plăcerea de a cânta cu o parte, dacă nu chiar cu toată trupa într-o seară acum mai bine de o lună, sunt extraordinari. Vă aștept(ăm, chiar) cu mare căldură, Duminică, 3 Iulie, în Zod!ar. De va fi un bilet de intrare, vă voi anunța eventual.