Gata.

Am realizat că la vârsta de douăzeci de ani e timpul pentru câteva schimbări. Vreau să fiu cineva, din această cauză renunț acum la Facebook – exist ca persoană și înafara lui – ergo cogito ergo sum. Și de morți am să mă las, de moartea din fum și din fiecare damă plecată. De va fi vreo ea, cândva, va veni singură, iar de-a fost vreodată, se va întoarce. Tot la ce visez acum e să aud, cândva, un glas de copil spunându-mi ”tată!”. Voi continua să înnegresc coli cu suflete pătate, voi continua să ating coarde de chitară. Inițierea a avut loc, a venit momentul să devin un adult complet. Răspunderi îmi asum demult, dame am cucerit, am aruncat și-am fost aruncat.

Nu mi-am cunoscut tatăl niciodată, cunosc doar un nume, două profesii, un an și două orașe. În speranța că îmi voi putea exorciza și demonul acesta, am decis să îl caut, tot ce sper e că nu v-a fi prea târziu, tot ce îmi doresc e un zâmbet, și-o strângere de mână. De va fi și-o discuție la un pahar de vin, ar fi divin, însă tot ce pot spera e să nu fie prea târziu. E ciudat să spun că îmi e dor de cineva pe care nu am avut ocazia să cunosc.

Vorbind de dor, mi-e dor de multe și de multe. De multe domnișoare, locuri și gesturi. Îmi e dor de primul sărut, la mare. Îmi e dor de foșnetul inimii proaspăt îndrăgostite. Îmi e dor de mama. Îmi e dor de-o mână de fată-ntr-a mea. Îmi e dor de-o poză c-un sărut. Îmi e dor de copilărie. Îmi e dor de străbuni. Îmi e dor de C. Ana-Maria. Îmi e dor de prima țigară. Îmi e dor de puritate și naivitate. Îmi e dor de ignoranța mea prostească. Îmi e dor de prieteni. Îmi e dor de conceptul de prieten. Îmi e dor de P. Ana-Maria. Îmi e dor de plimbările de iarnă. Îmi e dor de un vin fiert naiv. Îmi e dor de felul de-ați aprinde o țigară. Îmi e dor de povestiri jucăușe. Îmi e dor de plecări la țară. Îmi e dor de plecări la mare. Îmi e dor de Costinești. Îmi e dor de căutări prin Constanța. Îmi e dor să mă simt ”acasă”. Îmi e dor de S. Cristina. Îmi e dor de ieșiri rare. Îmi e dor de dinți încleștați. Îmi e dor de zâmbete. Îmi e dor de așteptări. Îmi e dor de momente rare de singurătate-n doi. Îmi e dor de D. Marta Simona. Îmi e dor de cafele. Îmi e dor de Tequila și Cuba Libre. Îmi e dor de ore pierdute pe bănci în parcuri. Îmi e dor să-mi fie furată ultima țigară. Îmi e dor să-mi fie teamă. Îmi e dor de ”știu”. Îmi e dor de cântări când cuvintele nu-și mai găseau rostul. Îmi mai e dor de dansuri. Îmi e dor de teama de-a rămâne singur. Îmi e dor de rugăminți. Îmi e dor de folk. Îmi e dor de sentimentul de Vama Veche. Îmi e dor de foc de tabără. Îmi e dor de Veronica. Îmi e dor de chitară. Îmi e dor de mine. Îmi e dor să pot plânge. Îmi e dor să fiu fericit. Îmi e dor de multe. Îmi e dor de voi toți. Îmi e dor de toate. Vă mulțumesc că existați.

”[…]De parcă n-aș ști când mi-e dor, că totu-i trecător…”