Uite, iubito, uite cum arată încă o noapte nedormită. Uite-te cum sărut umbra celei ce iubesc. Uite cum greșești și te rănești. Uite cum face, uite cum pictează pe-o pânză bună!

Îmi amintesc de-o cină-n patru, ne-împlinită, dar plănuită, iar apoi, sfârșitul ne omorî doar c-un semn abrupt ca de tăiș aruncat de un ce se vrea fățiș.

Și par că m-aș învârti în cercuri cu toate acestea, și par că mi-ar fi greu să merg mai departe. Visasem să facem multe, d-aia nopți multe nici n-am dormit! Mi-e greu fiindcă te-am iubit, tre’ să te fi iubit… Nu ții tu minte, când îți explicam, cu fulgi pe gene și inimă-n suflet de ce te iubeam? Te-am iubit fiindcă tu poți să-mi dai lumină de Mai… în Decembrie.