Ea era o fată drăguță, o văzusem cu ani în urmă, întâmplător pe stradă. Ne-am cunoscut însă mult mai târziu, într-o cafenea cu iz de ciocolată și fum. Îmi povestea filme, emisiuni și zile gri din jurnalul ei. Eu îi zâmbeam trăgând ușor și elegant din moartea dintre degete și-i ascultam ei fiecare cuvânt.

Mă uitam apoi cum își cânta diferite ritmuri, cât mai ludice sau lascive. O priveam cum se agită, făcând cu picioarele cercuri pe trotuar și-ncercând cu țigara-n aer. Nu-mi place s-o privesc de jos, de aceea îi ofeream locul meu și ea îl refuza, spunând: ”nu pot sta cât fumez!”. Mă ridicam apoi, luându-i vioara-n mâna dreaptă, ea apucându-mi cu atâta poftă mâna stângă-n dreapta ei.

Iar cât a fost, a fost frumos.