Etichete

Nu mă cheamă, deși aș dori, Octavian. Sunt Andru. Habar n-am ce fac acum.

Pot să spun ca am văzut toate aspectele pe care aș putea eu să le văd pentru vârsta pe care o am. De ce subliniez eu? Pentru că eu nu sunt ca ceilalți. Bineînțeles, toți suntem unici în felul nostru. Am câștigat și am pierdut. Am luptat și am așteptat. Am urât și am iubit. Am făcut sex și dragoste. Am înșelat și am fost înșelat. Am omorât, și, la rândul meu, am fost omorât.

Acum, din fericire, iubesc, și sunt fericit. Însă, mi-e teama, mi-e teama de atunci când va afla de inabilitatea mea de a mă distra. Adică da, mă pot distra, dar nu așa cum o faci tu. Tu, poate te distrezi dansând într-un club până dimineața – te respect pentru asta, doar nu ma obliga să fac la fel. Eu mă distrez vizionând un film bun, râzând, făcându-i pe ceilalți să râdă, cântând cuiva la chitară, și, uneori, chiar și atunci când predau chitară.

Obișnuiam să fiu ca tine, puștiule… să mă distrez cu o sticlă de bere în față, să uit de toate, să-mi culeg gândurile doar spre dimineață… Acum sorb dintr-o ceașcă de cafea, inspir, expir, știind că mâine e o altă zi. Obișnuiam să-mi distrug creierii toată ziua, și-apoi în drum spre casă. Nu știam de ce vedeam doar un sens, și ăla din sens opus – sens interzis.

Știți povestea cu Dr Jekyll & Mr Hyde? Defapt, nu contează. Acum ceva timp, am ieșit dintr-o relație ce m-a marcat, atât negativ, cât și pozitiv (n-are rost să mint). Ușor, ușor am schimbat anturaje, prieteni, muzică – tot. Am încercat să trec peste, nu am putut o mare vreme de timp deoarece eram același. M-am schimbat, am devenit mai calm, mai rezervat – deși simt furie, mă descarc înainte de a ieși în societate, așa cum spunea un amic ”când ies în societate îmi iau și masca” – la mine nu e o mască, sunt eu – calm. Mă exteriorizez, dar nu afectez pe nimeni, nervii mei trăiesc în propriul lor habitat – eu.

De asta mai înjur din când în când, iubito. De asta ascult mai puțin rock și din ce în ce mai mult HipHop (doar că aici vorbim de SteleVerzi – poezie, mai degrabă decât HipHop). De asta sunt calm. De asta încerc să te fac pe tine să-nțelegi și să-ți deschizi ochii. Tu nu înțelegi. Dar…Hm… poate că e mai bine așa.

Astăzi am bătut câmpi unde biata căprioară a fost ucisă, și nu-mi place așa. Postarea următoare va fi ceva interesant, probabil un review la vreun joc/program ori o lecție de chitară.

Andru vă salută, cu respecte!