Urmă de minciuni

Într-o lume în care manipularea mass-media aproape o depăşeşte pe cea a bisericii (chiar merg mână în mână), într-o lume în care sunt promovate preacurvia, nuditatea şi prostia, într-o lume unde creierul este mai prost văzut decât puterea fizică, ce viitor mai avem?

Pentru a mă face înţeles simt nevoia să dezvolt această idee.

Ce viitor avem noi, tinerii, într-o lume unde femeile nu vor căsătorie, iar cele care o vor, sunt alese de “băjeţi” cu ceafa mai lată decât creierul lor, apoi, ei simţindu-se constrânşi de inelul de pe deget, mai întâi vor înşela, iar mai apoi le vor părăsi, iar ele, din frică faţă de această realitate, le vor turna un copil, ca mai apoi acest copil să crească fără tată. Iar mai târziu, femeile astea (findcă ve-ţi fi femei atunci, cu siguranţă nu domnişoare) vor veni spre noi, bărbaţii care le-au curtat toată viaţa, rugandu-ne, cu lacrimi in ochi, să vă iertăm… Iar noi, poate-o-mi fi proşti atunci, şi poate vă vom ierta… sau poate nu. Poate nu vom mai fi deloc atunci. Tot ce vă spun este că toate greşelile pe care le faceţi, şi toate “misjudgements” se vor întoarce împotriva voastră cândva, asa că… aveţi grijă. Nu ve-ţi fi tinere şi “desirable” întotdeauna, oricât de mult v-ar place să vă minţiţi. Aşa că, gândiţi-vă, ce preferaţi? Să vă simţiţi bine la complimente ieftine viz-aviz de aspectul fizic pentru încă câţiva ani, sau să vă simţiţi mereu bine, ştiind că bărbatul de lângă voi vă iubeşte pentru ceea ce sunteţi intelectual, spiritual şi moral?

Mi-este ruşine de (de)generaţia în care am avut ghinionul să cresc. Îmi este ruşine de existenţa puştoaicelor de 12 ani care pot da lecţii de sexualitate până şi unui sexolog (care nu, nu este olog de şase picioare). Îmi este ruşine de puştoaice şi puşti de 12 ani cu un limbaj mai licenţios decât tot dicţionarul urban, dar care nu au habar ce înseamna “viitor”, sau nu cred că va veni vreodată.

Aici începe partea de temeri personale. You have been warned.
Îmi este teamă că nu voi găsi pe nimeni cu aceleaşi viziuni, sau măcar asemănătoare cu ale mele. Îmi este teamă că nu mai există fete în raza mea de vârsta (20-23) care să creadă în dragoste, pur si simplu, dragoste, lăsând fizicul la o parte şi transcedând în ceva mai mult decât fizic; îmi este teamă că nu mai crede nimeni în căsătorie (fie ea doar ideologie).

S-a pierdut visul familiei unite şi fericite fără secrete unul faţă de celălalt? Vreau să cred că nu. În schimb, realitatea mă face să cred altceva, but hey, blame yourselves, motherfuckers, you made it this way.

 

Îmi cer scuze pentru natura acestei postări, dar vor veni şi altele mai… “obişnuite” :)

~Leviathan

Pastel alb-negru.

Zile pierdute-n matinal târziu… zile trase la indigo-ul unui oraș fad…
Oameni grăbiți într-un matinal târziu… oameni trași la indigo-ul unui oraș fad…

Obisnuiam a spune ca-s inconjurat tactic de oameni noncolor… obisnuiam a crede ca-s doar ei de vina fiindca eu mi-s eu, dar… cine-s eu? Mereu mai mult si mai putin decat uman.

Perspectiva asupra vietii ma scoate din perspectiva mea, trimitandu-ma-ntr-un punct atintit in coltul unei camere, fortandu-ma sa-mi privesc viata. Ce gluma proasta mai e si moartea. Trec pe langa oameni zambitori, terifiat de ceea ce vad in mine, ce energii ma-ncearca si ce energii ma-ncarca.

Simt in interiorul meu toate visele pe care le-am visat, le-ai visat, si le-am visat impreuna vreodata. Ma arunc subconstient in acel vortex de energii, sentimente si vise, si ma trezesc intr-o lume fada. Trista. In…colora.

Imi e dor de acel pastel… pastelul unei vieti… pierdute. Sper doar ca…

Sper doar ca-mi vei picta pielea cu degetul tau inelar, precum o ultima incercare de a salva o panza proasta.
Sper doar ca-mi vei atinge coarda energetica cu mana ta, precum ai incerca sa nu iti rupi si ultimul set de corzi.
Sper doar ca-mi vei scrie povestea sufletului cu al tau, precum ai incerca sa nu rupi o ultima foaie, pe care voiesti a-ti scrie testamentul.

Sper…

Un oarecare alt…

Ascult muzică și încerc să scriu – să te desenez cu buricul degetelor pe albul hartiei, albumul meu cu amintiri pe care câteodată le rup pentru a le păstra doar în suflet iar alteori pentru a le arde, dar… dar eșuez.

Eșuez nu fiindcă nu aș ști cum să te colorez în pasteluri, ci fiindcă nu-mi ajung. Cuvintele nu-și găsesc rolul, la fel cum nu-mi găseam drumul, așa cum nu-mi găsesc calea către tine.

Dacă ți-aș scrie un poem, un oarecare alt Luceafăr într-o limbă știută doar de tine, poate că ai zâmbi și m-ai îmbrățișa, și poemul s-ar pierde în abisul iubirii noastre.

Dacă ți-aș scrie un roman, un oarecare alt ”Once upon a time” într-o limbă cunoscută de toți, poate m-ai iubi, căci aș urla în gura mare, pe sute de pagini, cu litere mari, caligrafic ondulate tot ce-nsemni pentru mine, iar lumea-ntreagă s-ar minuna cât de frumos pot scrie pentru tine.

Dacă ți-aș scrie o melodie, un oarecare alt ”I walk the line” într-un ton calm și c-o voce caldă, poate că mi-ai spune cât de mult mi-ai dus dorul, și că, timp de atâția ani, l-ai dus în spate; căci melodia ar spune universului întreg, celor văzute și nevăzute că sunt al tău, iar tu, a mea.

Însă, cuvintele nu-mi sunt îndeajuns, culorile sunt prea gri iar notele muzicale nu au nici pe departe muzicalitatea inimii mele.

~Fahliili mal kiin…

Existenţial

Scriu. Scriu căci nu te-am mai zgâriat de mult cu unghia-n formă de peniță pe spatele tău gol.Tac. Tac căci am vorbit destul de ultima oară când m-ai ascultat fluturându-ți genele și zâmbind sincer.

Aș putea să-ți spun că mi-e dor de tine,
dar tot n-am de cine, tot n-am de cine
să-mi rezăm existența în minciuna ei
sau-mi păcălesc moartea: ”mă vrei?”

Am tupeul crâncen să vreau să contez,să visez când c-o pensulă te pictez
dintr-o falsă inexistența concretă,
mi-e insă teamă să rămâi incompletă.

Nu fac nimic. Exist?

Karma

Nu sunt genul să am încredere în oameni prea mare
Și sunt genul să refuz valori materiale, frățioare.
Mereu am crezut c-ai mei nu au contat în educație,
Credeam că d-asta n-am știut vreodată de distracție.
Acum știu. Sunt cel ales. Cel menit să dea lumii înțeles.
Învățătură, tastă, mască, chakră, pe toate le-am scris vers cu vers.
In rest, în viață, am fost mereu singur, tată,
Doar eu și lupul meu, aici, de față.
Sunt solitar, și nu știu ce mi-a trebuit
Cu oameni de tot cacatu’ să mă complic.
Prietenia-n fum a crescut spliff cu spliff,
Puff și dum-dum, trag un fum, călătoresc în timp:
Când pentr-un frate-ți pierzi iubirea vieții, doare,
Mai ales când tot tu pici dă fraier.
Bani apoi, impărțit totul pe jumate,
Predam rap, invățam totul ca la carte.
”Știu că-s dificil, dar tu-mi ești frate
Mă-nțelegi, mă simți, și tot mergem mai departe”

Acum cuvintele-și găsesc mai greu locul pe foaie
Crezând c-am un viitor ratat, din noroi mă ridic, frățioare
Din nou, privesc în sus, zâmbind, parcă mai amar
Însă știu, cât de sus am s-ajung, mulți n-au habar.
N-am să uit de unde am plecat, cei ce m-au ajutat,
Îmbrățișat, dar și pe cei ce m-au scuipat și furat.
Am să reușesc, căci am fost ales – un viitor strălucit,
Nu am să mă opresc vreodată, merg până la capăt,
Lupt ca un lup, mușc din toți până răzbat.
Îmi iubesc viața, cum îmi iubesc karma,
Deși uneori îmi doresc mai degrabă s-ajung un arhata.
Am un înger cu chip de demon, de om,
și-un drac cu chip de mine, te minte,
mă ține minte, ia aminte, băiete, ai grijă de tine.
Ține minte, nu te minți, nu fă ca mine !
Crede-n tine, căci tu ești ca mine, Iisusul ce vine!

111. 1-tailed Devil. ^^

Tocmai am realizat ca am 111 followers. Yay. Ma bucura sa vad un numar atat de mare de oameni interesati sa citeasca ce scriu aici. Descarcari metafizice, introspective si spirituale.

Momentan, ma simt bine. Iubesc, si sunt iubit la randul meu, iubitei mele. Ne crestem unul pe celalalt cat mai frumos. The beauty of life is hidden in the simple things. There is no past nor future, everything is now.

Va multumesc pt tot, nu am sa va dezamagesc.
Am sa cresc si-am sa-mi fac o viata…

Toate cele bune. All me best wishes.

Testimonial

Words find me harder now, but they find me nevertheless.
Streets are empty, from time to time
I hear the cars hissing by my side
I see people, empty, purposeless
Gray, they see nowhere past their
physical needs. Need for power,
need for money or wealth, or all.
I find the need for peace important.
I find the spiritual needs higher
than your rush for money.
I rush for things that don’t matter,
because nothing does really matter.
If it’s there, than it’s there because
it needs to be there, it needs my touch.
If it’s there, than go for it.

There are no divine signs, but,
in a glorious paradox, everything’s a sign.

Everything you see, it’s there
because you want it there,
or because your spirit needs it.
So, if it’s yours, why do you hesitate?

That shy brunette, in the back of the bus…
With black leather pants and purple jacket…
Why won’t you go talk to her, if you find her interesting?
Afraid of losing? Losing what? Exactly.

Go ahead, go live your dreams, dream high,
embrace your nightmares, it’s the only way you’ll make them disappear.

 

 

Valsul dintre ace.

Singur (traversezi) sigur sunt, dar doi demenți în mintea geamană cu geamătul (ah) ei, haine murdare aruncate la etajul trei, patru luni – am trăit atâtea vieți.
Nebunie între cinci pereți (arght!), pe-al șaselea scrie “sevraj” (sevraj…)
dorință – șapte întins pe pavaj (arde)
opturi desenate ostil în nămeți (pomeții ei…)

Noua, sau noi, nu simțim frică (haha!)
C-am trăit cât zece cerșetori -
Unșpe prinți ai mei au doar nori
În visu-mi de doișpe luna lor e mică.

Aruncă pastile în murdare latrine,
țigara (a)prinsă-ntre buze, fără scuze
cu gându-i la noi și vechi muze,
schițează un zâmbet printre tuse,
inconștient de ele sau el sedus e…
Si toate astea încep să-l amuze… Heh…

Obsesiv pictez (pictează, bă)(ca Mendez) pe un perete pătat de bolnavul din mine cu (cuie) tine, cu el și ele… Sevraj.

Metroromanță 2

Pierdută prin peroane pietonale, privind pioni și prinți părăsind vagoane, soarbe aburul cafelei de dimineață în drum spre facultate.
Viața e un joc, își tot șoptește în sinea ei, șina ei o duce departe, pariază tot pe o singură carte. care, câștigătoare sau nu, poate, să o aducă la un pas mai aproape de vis.
Își trage eșarfa albastră peste fața-i roz-alb, acoperindu-și firav, vrând, nevrând, păru’-i roșu, suav, și urcă în vagon.
Soarbe și ultima gură de cafea, cu atâta poftă, parcă și-ar săruta sufletul pereche pierdut de-o viață.
Coborî din tren la universitate, cu tot cu universul meu ce il concepusem în părul ei.

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 127 other followers